Zis-am voi veghea asupra drumurilor mele

¹ Zis-am: voi veghea asupra drumurilor mele,
ca să nu greșesc cu limba, gurii frâu voi pune,
cât va sta cel rău 'nainte-mi n-o s-am vorbe rele,
² și-am stat mut, deși durerea-mi, nu se poate spune.

³ Inima arde în mine, foc ce mistuiește,
și atunci mi-a venit pe buze glas de cuvântare,
⁴ Doamne, spune-mi ce m-așteaptă, viața când sfârșește,
ca să știu ce trecător sunt, ce nimic, sub soare.

⁵ Iată-a mele zile-s toate ca un lat de mână,
viața mea ca o nimica, Doamne-n a Ta Față,
da, oricât ar fi de mare omul să se țină
înaintea Ta-i un abur, ca un fulg și-o ceață.

⁶ Omul umblă ca o umbră, geaba se trudește,
strânge-averi, deși nu știe cine-o să le țină,
⁷ acum Doamne-n ce mai pot eu să mai am nădejde
numa-n Tine pot eu, Doamne, s-am nădejde plină.

⁸ Izbăvește-mă de multa mea fărădelege,
nu mă face-ocara celui plin de nebunie;
⁹ Eu stau mut și las o Doamne mâna-Ți să lucreze,
¹⁰ Dar abate-Ți Doamne de la mine greaua Ta mânie.

¹¹ Căci Tu pedepsești tot omul pentru-a lui greșale,
prăpădindu-i tot ce are el mai scump în viață,
orice om e doar suflare pe a lumii cale,
¹² o ascultă-mi ruga Doamne-n orice dimineață.

Să se plece-a Ta ureche spre a mea strigare,
împlinește-a mele cereri, pleacă-Te spre ele,
nu tăcea când vezi a mele lacrime amare,
că-s pribeag pe-aici ca toate neamurile mele.

¹³ Și abate-Ți de la mine aspra Ta privire
lasă-mă să mai răsuflu, viața nu mi-o stoarce,
până nu mă duc în locul unde nu-i simțire,
și de unde niciodată nimenea nu-ntoarce...