Ziua cea de azi sa fie
Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos!
Ziua cea de azi sa fie
Ziua cea de azi să fie mai cerească decât ieri, treaptă sfântă spre vecie, Doamne-Ți cer: dă-mi Tu puteri! Să nu dau-napoi o clipă, ci să zbor mereu mai sus, să nu fac nici o risipă din Cuvântul ce mi-ai spus! Ajută-mă, Isuse! Astăzi, roada să se vadă mai frumoasă și mai grea, iar smerenia să șadă odihnită-n viața mea! Chipul Tău, mai în lumină, să mă-mbrace pe deplin cu un cuget fără vină, și c-un trai tot mai senin! Ajută-mă, Isuse! Ziua cea de azi s-arate neoprit si tot mai clar rânduirile-Ți curate Doamne, cum le-ai spus, prin har! Laudă și închinare Îți aduc cu foc prin cânt, și să-mi fie-orice mișcare ceru-n trupu-mi de pământ! Ajută-mă, Isuse!
Comentarii (0)
Nu sunt comentarii. Fii primul care adaugă unul!
Trebuie sa fii autentificat pentru a adauga comentarii.