Lasa-mi cumpana gandirii

Lasă-mi cumpăna gândirii,
Mai ’nainte de-a vorbi,
Şi puterea stăpânirii,
Adevăr să pot rosti.
Ştiu că Ţie-Ţi voi da seama
Pentru orişice am spus,
Şi mă umple, Doamne,
Teama că osândei voi fi dus.

Doamne-ndură-Te de mine,
Singur eu mă osândesc
Când rostesc pripit cuvinte
Şi vorbind, păcătuiesc!
Vrednic sunt de judecată!
O, îndură-Te, Isus,
Ca să nu aud odată
Câte vorbe rele-am spus.

Prin mustrarea Ta-nţeleaptă
Pune limbii mele frâu
Căci uşor de-a ei ispită
Biruit eu pot să fiu.
Cât de greu loveşte-adesea
Vorba ne-nfrânatei guri!
Doamne-nvaţă-mă măsura
Cumpănită din Scripturi!